Corpaci, malul dincoace · august

Două maluri, o singură batistă albă

Vasile Plăcintă ține luntrea trasă pe nisip, sub salcia de la Corpaci, și nu trece Prutul după ceas. Trece când apa e liniștită și când Tatiana Rusu, de pe malul celălalt, face semn cu o batistă albă. Batista e mereu aceeași. A spălat-o de atâtea ori încât marginea s-a destrămat, și de departe pare un fulg, nu o pânză.

Luntrea se numește Două maluri. Numele e scrijelit pe banca din spate, nu pictat, ca să nu se vadă de pe drum. Vasile a scrijelit și anul, 2007, anul în care a schimbat fundul. Scândurile noi sunt de plop. Cele vechi, de stejar, le-a pus ca trepte până la apă, și treptele s-au îngropat pe jumătate în nisip.

Tatiana stă la o salcie pe care amândoi o numesc Salcia Lată, deși e mai degrabă aplecată decât lată. Ea vine dinspre satul de dincolo cu o plasă, niciodată goală: pâine, uneori mere, o dată un fierăstrău pe care Vasile îl ceruse din toamnă. Fierăstrăul a trecut într-o zi cu vânt, și Vasile a ținut luntrea cu genunchii ca să nu o ia apa.

Pe nisip doarme un câine care nu are nume stabil. Vasile îi spune Nap, Tatiana îi spune Frate. Câinele urcă în luntre doar până la jumătatea apei și apoi vrea înapoi, așa că de obicei rămâne la treptele de stejar și latră scurt când batista apare.

Vasile, de pe banca din spate